Trei tineri au scăpat teferi dintr-o maşină încolăcită în jurul unui stâlp

Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Accidentul a avut loc luni seara, pe strada Traian Vuia din Suceava. Înainte de a se opri în stâlp, maşina, marca Jaguar, a măturat tot ce i-a ieşit în cale: un mal de pământ şi trei bucăţi dintr-un gard de beton. La scurt timp după ce tinerii au ieşit din maşina avariată în procent de peste 80%, automobilul a luat foc. “Nici nu m-am mai gândit că sunt vii”, a declarat unul dintre martorii accidentului pentru obiectivdesuceava.ro.

Trei tineri cu vârste cuprinse între 16 şi 23 de ani, din municipiul Suceava, au scăpat cu viaţă, ca prin urechile acului, după ce maşina în care se aflau a lovit un mal de pământ, un gard de beton şi s-a oprit într-un stâlp de iluminat public. Se pare că şoferul a scăpat controlul autoturismului Jaguar, iar acesta a lovit tot ce i-a ieşit în cale.
Cu toate că maşina s-a pliat practic în jurul stâlpului, cei trei tineri au reuşit să părăsească automobilul, fără ajutor din afară, iar echipajele de Ambulanţă i-au preluat de la marginea drumului.
La scurt timp, după ce tinerii au ieşit din maşina avariată în procent de peste 80%, automobilul a luat foc. Cel mai probabil, din cauza avariilor la motor, combustibilul scurs a întreţinut flăcările.

Potrivit sursei citate, incendiul a fost stins de pompierii de la Detaşamentul din Suceava cu ajutorul unei autospeciale. “Toţi cei trei pasageri s-au autoevacuat, au fost preluaţi de echipajele de ambulanţă şi transportaţi la spital. Era pericol iminent ca stâlpul să cadă pe carosabil”, au explicat reprezentanţii ISU Suceava.
Martorii prezenţi la faţa locului au povestit că impactul a fost unul extrem de violent. “Eram la birou şi am auzit o bubuială foarte mare. Am văzut fum, apoi am văzut maşina. Vă daţi seama. Au rupt trei bucăţi de gard şi au ricoşat în stâlp. Când am văzut maşina, nici nu m-am mai gândit că sunt vii”, a povestit îngrozită o femeie.

Sursă foto obiectivdesuceava.ro.

Image