Un bărbat s-a dus la RAR cu autoutilitara furată din Spania

autoutilitara furată
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Poliţiştii au fost sesizaţi de către Registrul Auto Român Bistriţa-Năsăud cu privire la faptul că un bărbat din judeţul Suceava s-a prezentat la reprezentanţă, în vederea înmatriculării, cu o autoutilitară care figura ca fiind sustrasă din Spania.

Un sucevean s-a ales cu dosar penal după ce a mers la RAR Bistriţa-Năsăud ca să înmatriculeze o autoutilitară. În urma verificărilor, inspectorii RAR au descoperit că mașina fusese furată din Spania, astfel că au anunțat Poliția.

„În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că autovehicul în cauză figurează ca fiind sustras din Spania, din data de 20 mai, şi a fost identificat de poliţişti în posesia unui bărbat de 47 de ani, din judeţul Suceava. Autoutilitara în cauză, în valoare de 35.000 de euro, a fost indisponibilizată de poliţişti”, au transmis reprezentanții Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bistrița-Năsăud, potrivit stirisuceava.net.

Oamenii legii au deschis dosar penal în acest caz pentru tăinuire, iar poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Bistriţa-Năsăud continuă cercetările, în cooperare cu autorităţile judiciare din Spania, în vederea documentării faptelor şi stabilirii vinovăţiei persoanelor implicate. 

 

 

Image