Un tânăr de 28 de ani din Suceava a rămas fără BMW-ul cumpărat în leasing din Marea Britanie. Nu a respectat termenii contractului, iar mașina a fost raportată ca fiind furată. Polițiști i-au ridicat bolidul din curtea casei.
Potrivit Monitorul de Suceava, un autoturism marca BMW X6, Xdrive Sport, de culoare albă, an fabricație 2015, a fost ridicat din curtea unui tânăr care locuiește în satul Bodnăreni, comuna Arbore, și indisponibilizat.
Autovehiculul figura ca furat din Marea Britanie, aspect raportat de autoritățile de acolo.
Cu ocazia cercetărilor s-a stabilit că mașina a fost achiziționată de suceveanul în vârstă de 28 de ani, prin sistem leasing, din Marea Britanie, în anul 2020, cu suma de 32.000 de lire sterline. În cursul lunii august a anului trecut tânărul a venit acasă și nu s-a mai întors în Marea Britanie. Pentru că nu a respectat una din clauzele contractului de leasing care stipula că nu are dreptul a părăsi teritoriul Marii Britanii cu autoturismul pe o perioadă mai mare de 6 luni a intrat sub incidența legislației din insulă.
Autoturismul a fost dat în urmărire internațională la data de 31 ianuarie 2022, iar cercetările vizează comiterea infracțiunii de ”abuz de încredere”.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!