Trupul unui tânăr de 26 de ani a fost găsit, miercuri dimineață, zăcând pe marginea unui drum, între localitățile sucevene Moara și Frumoasa. Cercetările, derulate rapid și datorită imaginilor surprinse de camere de supraveghere, au arătat că era vorba despre victima unui accident de circulație. Autorul faptei, care era beat, a fost depistat în apropierea locului tragediei, însă polițiștilor nu le-a fost ușor să-l preia, pentru că acesta s-a baricadat în locuință.
Echipa operativă deplasată la fața locului împreună cu tehnician criminalist a identificat cadavrul ca aparținând unui bărbat de 26 de ani și a concluzionat faptul că decesul a survenit cel mai probabil ca urmare a unui accident rutier, șoferul părăsind locul faptei. În aproximativ două ore, de la producerea accidentului, polițiștii au identificat vehiculul implicat și au stabilit identitatea șoferului, un tnăr de 21 de ani care locuia la doar câteva sute de metri distanță, în Moara.
„Echipaje de polițiști s-au deplasat la locuința în cauză, însă tânărul de 21 ani nu s- a conformat solicitărilor polițiștilor, refuzând accesul acestora pe proprietatea privata. Prin lucrător specializat, s- a inițiat o procedură de negociere condescendentă, cu utilizarea tuturor canalelor de comunicare. În urma abordării profesioniste s- a reușit extragerea în condiții de siguranță a tânărului de 21 ani, fără a fi necesara utilizarea forței, bărbatul fiind preluat și condus la sediul Serviciului Rutier pentru îndeplinirea procedurilor legale”, a informat Poliția.
Accident grav în Constanța. Doi copii au fost izbiți de o mașină condusă de un bărbat beat
Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat, și a fost condus la o unitate medicală, pentru prelevarea probelor biologice. El este cercetat acum pentru ucidere din culpă, părăsirea locului accidentului și de conducerea mașinii sub influența băuturilor alcoolice.