Vatra Dornei. Un utilaj de două tone a trecut peste un muncitor

Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Accident de muncă pe un șantier din zona stadionului din municipiul Vatra Dornei. Un muncitor a ajuns la spital după ce a fost strivit de un utilaj de două tone.

Marți după amiază, bărbatul de 62 de ani, în timp ce desfășura activități specifice în cadrul atribuțiilor de serviciu, s-a aplecat spre blocul de contact al unui utilaj tip „dumper”  în greutate de 2, 2 tone și l-a pornit fără să conștientizeze că acesta era în viteză. Utilajul respectiv s-a pus în mișcare, trântindu-l pe bărbat la pământ și trecând în diagonală peste corpul acestuia, relatează Realitatea de Suceava. Muncitorul a suferit leziuni în zona pieptului, abdomenului și picioarelor. Un coleg de serviciu a sunat imediat la 112.

În scurt timp victima a fost preluată de la fața locului de un echipaj al ambulanței și transportată la Spitalul Municipal Vatra Dornei, unde în urma îngrijirilor medicale acordate i s-a stabilit diagnosticul de politraumatism prin strivire, traumatism hemitorace drept, traumatism abdominal, traumatism coloană vertebrală, traumatism glezna dreaptă, mai notează Realitatea de Suceava. Bărbatul a fost transferat la Spitalul Județean Suceava.

În cauză s-a întocmit dosarul penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă.

De asemenea, în acest caz au fost sesizați și reprezentanții ITM Suceava în vederea stabilirii cauzelor și împrejurărilor în care a avut loc accidentul.

Image