Ambulanță privată, cu patru pacienți la bord, lovită în plin de un autotren

Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Pompierii vasluieni au fost solicitați să intervină pentru a acorda sprijin în cazul unui accident petrecut în localitatea Podeni (curba spre Buhești – n.r.). Sosiți la fața locului, aceștia au constatat că, în coliziune este implicată o ambulanță privată care transporta patru pacienți la dializă și un autotren.
Au fost acordate îngrijiri medicale răniților apoi aceștia au fost transportați la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Vaslui.
Potrivit vremeanoua.ro, în grija medicilor a ajuns o femeie de 58 de ani și doi bărbați, unul de 67 și celălalt de 68 de ani, pacienții ambulanței. Tot la spital a ajuns și șoferul autosanitarei, un tânăr de 32 de ani. Cel de-al patrulea pacient a scăpat nevătămat și nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.
Victimele au suferit traumatisme cranio faciale și mai multe escoriații.
În cazul șoferul autotrenului, salvatorii nu au putut face nimic și asta pentru că acesta fugise de la locul accidentului.

Sursă foto vremeanoua.ro

Image