Cadavrul unui bărbat a fost găsit, sâmbătă dimineață, într-o localitate din Vaslui. Cel care a făcut macabra descoperire a sunat imediat la 112. Martorul citat de România TV spune că victima era pe jumătate dezbrăcată, cu mâinile deasupra capului, legată de un gard.
Bărbatul ucis avea 54 de ani, notează presa locală.
“Apelul a fost făcut la 6:38, în această dimineață. Persoana care a sesizat situația a spus că este posibil ca persoana în cauză să fie decedată. La fața locului s-au deplasat echipaje de Poliție și Ambulanță. A fost anunțat Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui, iar ancheta a fost preluată de un procuror. Cercetările la fața locului sunt în curs”, a spus Bogdan Gheorghiță, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, potrivit Vremea Nouă.
Oamenii din Crețești susțin că victima ar fi fost ucisă să noul concubin al iubitei sale. “El a fost câteva luni în închisoare, tot după niște scandaluri cu femeia aceasta a lui, pe care, ce e drept, o mai bătea. Ea s-a adresat la Judecătoria Huși, pentru violență în familie, iar el a fost condamnat la câteva luni de închisoare. S-a întors de puțin timp, dar când a ajuns în sat, a auzit că muierea respectivă era cu altul deja. Din ce povestesc neamurile lor, el s-a dus după ea, s-o caute, dar noul concubin a ieșit și l-a luat la bătaie. Am înțeles că l-ar fi chinuit rău, până să își dea duhul. Spun oamenii pe aici că l-ar fi dezbrăcat, l-ar fi legat, l-ar fi bătut măr, până a murit. Adevărul îl va spune Poliția, că vedem că au venit mulți polițiști, jandarmi, ce sunt aici, la cercetări. E o tragedie, că, așa cum era, nu trebuia să fie omorât. E un suflet de om. Câtă răutate să ai în tine, ca să ucizi pe cineva în halul acesta?! Legea să facă dreptate”, au povestit sătenii pentru Vremea Nouă.
Sursa foto: gazetaoltului.ro