Anchetă a Parchetului Judecătoriei Vaslui: o absolventă de liceu a predat timp de 18 ani ca suplinitor necalificat, iar apoi alți 14 ani a predat ca titular la limba română, deși nu avea studii superioare.
Potrivit HotNews.ro, profesoara inculpată este viceprimar în comuna unde a predat timp de peste 30 de ani și soția unui director din cadrul Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare.
La jumătatea lunii ianuarie 2024, polițiștii din Vaslui au anunțat reținerea unei profesoare de limba română de la un liceu dintr-un sat din nordul județului. Acuzația, care a stupefiat comunitatea, a fost aceea că a predat ani la rând elevilor și a reușit să obțină toate gradele didactice în baza unei diplome de licență false. Dar nu a fost clar câți ani.
O profesoară foarte apreciată
Profesoara acuzată, Lenuța Damian, lucra în învățământ de peste 30 de ani și era cunoscută ca fiind un cadru didactic dedicat profesiei, iar elevii ei aveau rezultate școlare bune la examene și concursuri, potrivit informațiilor culese de HotNews.ro din mediul profesoral al județului.
Căsătorită cu directorul Agenției Naționale de Îmbunătăți Funciare Vaslui, Sandu Damian, Lenuța Damian era percepută drept un avertizor de integritate. Adesea semnala situații de abuz sau încălcări ale legii ce se petreceau în comunitatea sa.
În 2020, Lenuța Damian a candidat pe listele PNL pentru un post de consilier local în comuna Codăești. Astfel, a ajuns aleasă viceprimar al comunei.
Acuzațiile oficiale transmise de autoritățile judiciare, odată cu reținerea viceprimăriței din Codăești, aveau să fie contrate de vocile sătenilor care o susțineau, afirmând că este victima unui război politic. Cu atât mai mult cu cât cel care a reclamat-o era chiar fostul primar al comunei. Apropiații profesoarei au dus o adevărată campanie în mediul online, susținând că diploma acesteia este autentică.
Plasată sub control judiciar, după ce a fost reținută pentru 24 de ore, Lenuța Damian nu a comentat niciodată public acuzațiile aduse. S-a limitat doar în a mulțumi pe pagina de Facebook celor care au susținut-o moral, odată cu declanșarea anchetei.
Nu s-a mai întors să predea la școală, în schimb, și-a continuat activitatea de viceprimar.
A renunțat să predea
Conform sursei citate, după ce a fost aleasă viceprimar, Damian a continuat să predea limba română la liceul din Codăești câte 4 ore pe săptămână. Ea a fost plătită cu un salariu de bază lunar brut de 2.044 lei, 10% indemnizație pentru suprasolicitare neuropsihică și 5% spor pentru zonă izolată.
La finalul lunii noiembrie 2023, când a aflat că împotriva sa a fost declanșată o anchetă, ea a solicitat suspendarea contractului de muncă la Liceul ”Ștefan cel Mare” Codăești, dedicându-se exclusiv activității de viceprimar.
Odată cu trimiterea în judecată, procurorul a solicitat să rămână sub control judiciar și pe timpul procesului.
În motivarea cererii, reprezentantul Ministerului Public a indicat că Lenuța Damian ”denotă o periculozitate sporită prin afișarea unui comportament imprevizibil și total lipsit de responsabilitate, ignorând orice fel de normă de conduită socială existentă atât în cadrul raporturilor din societate, cât și în raport cu organele autorității publice”. Solicitarea a fost admisă de instanță. Damian nu a contestat-o.
Dosarul în care profesoara din Codăești este judecată pentru înșelăciune în formă continuată și agravantă, respectiv uz de fals se află în camera preliminară a Judecătoriei Vaslui, nefiind încă stabilit termen de judecată.
Pentru că nu a achitat prejudiciul estimat la 570.995 lei, procurorii au instituit sechestru pe proprietățile profesoarei Damian. De asemenea, au cerut instanței desființarea tuturor documentelor falsificate, inclusiv a certificatelor prin a obținut definitivatul în învățământ și gradele didactice.
Citește mai mult pe HotNews.ro
Foto ilustrativ digi24.ro