DGASPC a sesizat DIICOT cu privire la cazul celor doi frați exploataţi prin muncă de părinții lor

Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Vaslui a sesizat DIICOT cu privire la cazul unor copii de 11 şi, respectiv, 13 ani care ar fi fost exploataţi prin muncă şi în stare de malnutriţie, au anunţat reprezentanţii instituţiei.

Cazul copiilor a ajuns în atenţia opiniei publice în cursul săptămânii trecute, când cei doi minori au fugit de la o stână, unde ar fi fost obligaţi să lucreze, iar dispariţia lor a fost anunţată după şase zile, ei fiind căutaţi de pompieri, jandarmi, poliţişti şi voluntari.

"Cei doi copii au fost aduşi într-un centru din Bârlad. Erau murdari, îmbrăcaţi sumar, victime ale neglijării părinţilor. Deşi au 11, respectiv 13 ani, din cauza malnutriţiei, ei arată ca nişte copii de 6 - 7 ani. Momentan se află sub supraveghere medicală şi beneficiază de consiliere psihologică. Existând informaţii cu privire la faptul că ei erau puşi să muncească la o stână, am sesizat DIICOT. De asemenea, vom propune decăderea din drepturi a părinţilor", a declarat, pentru AGERPRES, directorul DGASPC Vaslui, Ionel Armeanu Ştefănică.

Cei doi fraţi au plecat de la stâna din localitatea Sălcioara, comuna Banca, pe data de 2 noiembrie, iar dispariţia lor a fost anunţată abia vineri, 8 noiembrie. Potrivit autorităţilor, tatăl nu a vorbit mai devreme despre dispariţia copiilor, deoarece credea că aceştia au plecat la o bunică.

Credit foto bzv.ro.

Image