Doi copii au fugit de acasă de frica tatălui. Nu mergeau la școală, erau bătuți și folosiți la muncă

Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

A fost mobilizare de forțe exemplară în județul Vaslui, în localitatea Sălcioara după o sesizare a viceprimarului comunei Banca. Polițiștii, pompierii și jandarmii, inclusiv Eduard Popica, prefectul județului Vaslui au participat la o misiune de căutare a doi copii, cu vârste de 11 și respectiv 13 ani, dispăruți de la o stâna a tatălui lor.
Potrivit bzv.ro, timp de 6 zile, micuții s-au ascuns prin case și locuri despre care știau nu sunt locuite, dar nu departe de stâna de unde fugiseră, în urmă unei dispute avute cu tatăl lor. De frică, aceștia au considerat trebuie dispară. Ba mai mult ei au încercat se ascundă și de echipele de salvare. Polițiștii au demarat o anchetă, iar protecția copilului urmează efectueze o anchetă socială.

Din fericire, cei doi copii au fost găsiţi undeva în apropierea stânii de la care au plecat. Ei sunt în afara oricărui pericol şi vor fi internaţi într-un centru social al Direcţiei pentru Protecţia Copilului. Poliţiştii efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate în ce împrejurări au plecat cei doi minori”, a declarat, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Bogdan Gheorghiţă.

Potrivit MEDIAFAX, cazul celor doi copii va ajunge în atenţia DIICOT, după ce evaluarea din teren le-a dat de înţeles asistenţilor sociali că cei doi copii ar fi fost folosiţi ca sclavi de către părinţi. Potrivit unor surse, cei doi, după ce au fost găsiţi de poliţişti, au cerut să fie scoşi din familie pentru că erau puşi la muncă grea, erau bătuţi şi pentru că nu erau îngrijiţi.
„Copiii au fost aduşi de poliţie într-un centru şi sunt plasaţi în regim de urgenţă. S-a făcut evaluarea în teren. Se va face plângere la DIICOT pentru exploatarea prin muncă" a declarat pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al DGASPC Vaslui, Irina Câmpeanu.
Surse locale spun că cei doi copii nu mergeau la şcoală şi erau folosiţi la muncă. Totodată, micuţii încasau de multe ori bătaie şi nu primeau niciun fel de îngrijire.

Credit foto bzv.ro.

Image