Hotărâre în premieră! Un șofer va fi despăgubit, după ce și-a distrus anvelopele în gropile de pe drum

Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Un conducător auto a dat în judecată Consiliul Județean Vaslui, reclamând că şi-a distrus anvelopele într-o groapă de pe drumul naţional 15 D, la intrarea în municipiul Vaslui. Judecătorii i-au dat dreptate omului, pe fond, iar autoritățile sunt obligate să-l despăgubească.

În solicitarea adresată instanţei, bărbatul a arătat că în timp ce se deplasa cu autoturismul său, la intrarea în municipiul Vaslui, dinspre Negreşti, a trecut cu roţile din dreapta ale autoturismului peste o groapă formată în timp, pe partea carosabilă a drumului, pe sensul de mers , fără a o fi observat în prealabil – nefiind semnalizată.  Potrivit conducătorului auto şi a martorilor audiaţi în instanţă, groapa avea avea un diametru de un metru şi o adâncime de 20 de centimetri, scrie Adevarul.

Chiar dacă nu a avut dovadă de la Poliţie, judecătorii i-au dat câştig de cauză conducătorului auto. Martorii audiaţi în cauză, precum şi expertiza efectuată au confirmat că pagubele au fost produse urmare a impctului cu groapa respectivă. ”Lipsa întocmirii documentelor de constatarea a avariilor de către organele de poliţie, conform dispoziţiilor Codului Rutier în vigoare la data producerii evenimentului rutier, invocate în apărare de către pârâtă, nu este de natură a conduce la înlăturarea răspunderii civile delictuale, în condiţiile în care, prin probatoriul administrat în faţa instanţei de judecată s-a făcut dovada existenţei faptei ilicite, a prejudiciului şi a legăturii de cauzalitate dintre cele două. Se observă că dispoziţiile art.  80 din OUG nr. 195/2002 au fost edictate în scopul monitorizării evenimentelor rutiere ce au ca urmare pagube materiale, altele decât cele cauzate prin accidente , în definiţia Codului Rutier şi nu constituie o procedură prealabilă obligatorie în scopul constatării întinderii pagubelor pricinuite prin asemenea evenimente rutiere”, au motivat magistraţii Judecătoriei Vaslui decizia prin care au obligat UAT Vaslui să achite conducătorului auto contravaloarea reparaţiilor, dar şi cheltuielile judiciare, costul expertizei efectuate ridicându-se la 1.250 lei, mai scrie Adevarul.

Decizia a fost contestată de reprezentanţii Consiliului Judeţean Vaslui, dosarul fiind înaintat spre soluţionarea căii de atac Tribunalului Vaslui.

Foto cu caracter ilustrativ

 

Image