Pacientul de la Bârlad, infectat cu OMICRON, a băgat în sperieți vecinii. Aceștia nu-l lasă să deschidă fereastra

Pacientul de la Bârlad, infectat cu OMICRON, a băgat în sperieți vecinii. Aceștia nu-l lasă să deschidă fereastra
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Bărbatul din Bârlad confirmat cu varianta Omicron nu este lăsat de vecini nici să deschidă geamul, deși locuiește la etaj. Chiar și polițiștii care trebuie să verifice dacă stă în izolare îl sună din fața blocului și-l pun doar să se afișeze la fereastră.

Institutul Național de Cercetare Medico-Militară Cantacuzino a confirmat prezența noii tulpini la doi pasageri sosiți marți seara pe aeroportul Otopeni, cu o cursă plecată din Africa de Sud. Unul dintre ei era din Bârlad și se afla în Africa de Sud la muncă. Are 59 de ani și este inginer la o companie de automobile. Acesta se află în izolare la Bârlad, separat de familie, iar starea sa de sănătate este una bună. În fiecare zi este sunat de reprezentanții DSP Vaslui, care-l monitorizează.

Potrivit vremeanoua.ro, bărbatul nu dorește să stea de vorbă cu presa și vrea să rămână în anonimat. Se plânge deja de atitudinea ostilă a vecinilor, care-i transmit să nu deschidă ușa sau fereastra, ca nu cumva “virusul să iasă pe geam”.
Bărbatul, de 59 de ani, se află izolat într-un apartament situat la un etaj superior într-un bloc din Bârlad. Vecinii sunt disperați că s-ar putea infecta cu această nouă tulpină, mai ales după ce au citit pe internet, că această noua mutație a virusului este atât de contagioasă, încât se ia și când se deschide ușa.
Polițiștii când îl verifică, îl sună din fața blocului și îl pun să se afișeze la fereastră, nu urcă la ușa acestuia și nici nu-l lasă să deschidă geamul.

Foto vremeanoua.ro.

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!

Image