Președintele Consiliului Județean Vaslui, Dumitru Buzatu, reținut de DNA pentru mită

Președintele Consiliului Județean Vaslui, Dumitru Buzatu, reținut de DNA pentru mită
Dumitru Buzatu, președintele Consiliului Județean Vaslui (Foto: CJ Vaslui)
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Președintele Consiliului Județean Vaslui, Dumitru Buzatu, a fost reținut pentru 24 de ore de procurorii anticorupție, fiind suspectat că ar fi cerut mită 10% din valoarea unui contract de lucrări la drumuri încredințat de instituția publică.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul teritorial Iași au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 23 septembrie 2023, a inculpatului Buzatu Dumitru, președinte al Consiliului județean Vaslui, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită”, anunță DNA, într-un comunicat de presă transmis sâmbătă, în care mai precizează că politicianul ar urma să fie prezentat în fața instanței, cu propunerea de arestare preventivă.

Potrivit anchetatorilor, președintele CJ Vaslui ar fi cerut un procent de 10% din valoarea totală a unui contract de lucrări la drumuri încredințat de instituție.

Președintele CJ Vaslui, Dumitru Buzatu, reținut de DNA

„În perioada 08.05.2023 - 07.09.2023, inculpatul Buzatu Dumitru, în calitatea menționată mai sus, ar fi pretins de la un om de afaceri (martor în cauză) sume de bani, reprezentând un procent de 10% din valoarea unui contract de achiziție publică pe care acesta din urmă îl încheiase cu Consiliul județean Vaslui și care avea ca obiect reabilitarea și modernizarea unor drumuri din județul Vaslui astfel încât contractul să se deruleze în bune condiții (plată facturilor). În contextul menționat mai sus, la data de 22 septembrie 2023, inculpatul ar fi primit suma de 1.250.000 lei, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante. Inculpatului i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală. La data de 23 septembrie 2023, inculpatul urmează să fie prezentat Tribunalului Vaslui cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile”, se detaliază în comunicatul DNA.

„În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Direcției Generale Anticorupție și din partea Inspectoratului General al Jandarmeriei Române. Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, se încheie comunicatul Direcției Naționale Anticorupție.

Image