Serverele Casei Județene de Asigurări de Sănătate Vaslui au luat foc

incendiu CAS Vaslui
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Pompierii vasluieni au intervenit, în această dimineață, pentru a lichida un incendiu izbucnit la parterul sediului Casei Județene de Asigurări de Sănătate Vaslui. Se pare că focul a fost cauzat de un scurticrcuit la un echipament care asigura funcționarea serverelor instituției în caz de întreruperi de curent. Flăcările s-au extins cu repeziciune și au cuprins întreaga încăpere în care se aflau serverele cu baza de date a instituției.

„Detașamentul de pompieri Vaslui a intervinit cu patru autospeciale și echipaje specializate, pentru limitarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Vaslui. La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta în camera serverelor și exista pericol de propagare la întregul nivel. După efectuarea recunoașterii, s-a acționat cu trei linii de intervenție pentru izolarea și lichidarea incendiului. Nu au fost găsite persoane rănite sau intoxicate cu fum ori alte gaze toxice. Întrucât clădirea instituției este lipită de un bloc turn, echipe de salvatori au mers din ușă în ușă pentru a verifica starea locatarilor, însă nu s-a impus evacuarea cetățenilor. Concomitent cu operațiunile de stingere au fost amplasate mai multe exhaustoare pentru evacuarea fumului extrem de dens care inundase clădirea” a declarat Marius Stanciu, reprezentantul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vaslui.

Acțiunea de stingere a incendiului a durat circa o oră, ulterior pompierii acționând pentru evacuarea fumului și a gazelor fierbinți.

Incendiul ar putea afecta o perioadă activitatea CJAS Vaslui, dat fiind că serverele instituției au fost distruse de incendiu, iar multe dintre birouri nu pot fi folosite.

Potrivit monitoruldevaslui.ro, vestea bună este că baza de date nu a fost pierdută, existând copii de siguranță. Site-ul instituției a rămas funcțional și nu există disfuncționalități nici în ceea ce privește acordarea serviciilor medicale, medicamentelor şi dispozitivelor medicale, acestea fiind asigurate prin intermediul Platformei Informatice a Casei Naționale de Asigurări de Sănătate. 

 

Foto monitoruldevaslui.ro

Image