Consiliul Local Oradea a decis ca neîndeplinirea obligaţiilor cu privire la înmormântare de către persoanele stabilite de art.17 din Legea nr.102/2014 privind cimitirele, crematoriile umane şi serviciile funerare, să constituie contravenţie sancţionată cu amendă în cuantum de 2.500 lei. Amenda va fi aplicată de către persoana împuternicită prin Dispoziţia primarului municipiului Oradea.
"Având în vedere trupurile neînsufleţite care sunt «uitate» la morga unităţilor spitaliceşti din Oradea, Direcţia de Asistenţă Socială Oradea aduce la cunoştinţa cetăţenilor municipiului noile reglementări privind înhumarea cadavrelor cu sau fără aparţinători şi a cadavrelor cu identitate necunoscută. În ultima perioadă, pe raza municipiului Oradea au fost trei trupuri neînmormântate de către aparţinătorii identificaţi, din diferite motive: fie situaţia financiară precară, fie motive familiale (copiii majori refuzând înmormântarea părintelui pe motiv că acesta i-a părăsit în copilărie, pe tot parcursul vieţii neinteresându-se de soarta lor). Astfel, DAS Oradea asigură înmormântarea:
- persoanelor decedate pe raza municipiului Oradea, care au avut ultimul domiciliu în municipiul Oradea sau în altă localitate, dar nu au aparţinători;
- cadavrelor cu identitate necunoscută;
- persoanelor decedate aflate în executarea unei pedepse private de libertate în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Oradea, care nu au aparţinători sau a căror aparţinători refuză înhumarea acestora;
- persoanelor decedate care au avut calitatea de pensionari în sistemul public de pensii şi nu au aparţinători;
- persoanelor decedate pentru care nu există nicio persoană obligată să dispună în legătură cu înmormântarea sau persoana obligată se găseşte într-un loc necunoscut ori nu îşi îndeplineşte obligaţia;
- persoanelor decedate a căror susţinători legali nu pot să-şi îndeplinească obligaţiile datorită stării de sănătate sau a situaţiei economice precare.
Persoanele care au obligativitatea stipulată prin lege cu privire la înmormântare sunt: persoana care s-a angajat prin contract că se va îngriji de înmormântare, persoana stabilită prin testamentul defunctului iar în lipsa testamentului, soţul/soţia persoanei decedate, care a trăit în aceeaşi locuinţă cu persoana decedată în ultima parte a vieţii şi altă rudă a decedatului, până la gradul al IV-lea inclusiv", au informat autoritățile din Oradea.