Centrul pentru cultura şi civilizaţia gustului, unic în România, a fost inaugurat joi seară în Cetatea Oradea.
"Am pornit de la ideea că omul asociază orice bucurie din viaţa sa sau orice eveniment important cu un meniu, care, din păcate, de multe ori a ajuns într-o zonă - să zic - derizorie. Or, noi considerăm că meniul are o foarte mare importanţă, atât sanogenă, cât şi fiziologică, dar şi spirituală. Vrem să readucem consumatorul, în general, şi mai ales comunitatea bihoreană într-o relaţie benefică cu ei înşişi, cu fiziologicul, cu senzorialul şi, în cele din urmă, de fapt, cu spiritualul", a declarat, pentru AGERPRES, Dorin Popa.
Potrivit conferenţiarului universitar Dorin Popa, iniţiatorul şi organizatorul acestui proiect, centrul cuprinde trei aspecte: crama cetăţii - cu vinuri alese, cămara cetăţii - cu bunătăţi din Bihor, bunuri de la micii producători şi restaurantul.
Acesta a precizat că vor fi multe poveşti: povestea pâinii - cu degustări, a apei cu somelieri de apă, a cafelei, a berii, a vinului şi asocierea cu meniul adecvat şi multe altele.
"Din punct de vedere al calităţii, vrem să învăţăm tot ce înseamnă calitate şi valoare. Plecând de la o triadă: pâinea, vinul şi untdelemnul. Sunt cele trei elemente antice, creştine, care evocă trupul şi sângele, respectiv uleiul de măsline care a luminat prima dată noaptea", a precizat Popa.
Potrivit sursei citate, spaţiul Centrului pentru cultura şi civilizaţia gustului este amenajat într-una dintre galeriile Cetăţii Oradea, monument istoric şi arhitectonic de categoria A, de valoare naţională excepţională, reabilitată de Primăria Oradea cu fonduri europene. La intrare, doi măslini uriaşi îşi întâmpină oaspeţii, unul de o sută de ani şi altul mai tânăr, de vreo 60 de ani, iar în interior, vizitatorii pot vedea alţi doi măslini mai mici, lângă care se pot aşeza.