Colegiul Medicilor s-a autosesizat în cazul "doctoriţei minune" de la Antena 3 şi susţine că mulţi pacienţi ai ei au ajuns în stare gravă la spital

Colegiul Medicilor s-a autosesizat în cazul "doctoriţei minune" de la Antena 3 şi susţine că mulţi pacienţi ai ei au ajuns în stare gravă la spital
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Colegiul Medicilor Bihor s-a autosesizat după publicarea unui articol în care o doctoriţă din Oradea, proprietara unui cabinet privat, susţine că a vindecat o mie de persoane infectate cu Covid tratându-le cu un banal antibiotic. 

Medicul Flavia Groșan a spus că tratează COVID-ul ca pe o pneumonie atipică, cu antibiotic, chiar şi prin telefon sau online, ca să nu-i pună pe drumuri pe cei grav bolnavi. Potrivit jurnaliștilor de la ebihoreanul.ro, dr. Flavia Groşan va trebui să dea seama în faţa Comisiei de Etică pentru afirmaţii nefondate, conform cărora protocoalele terapeutice din spitale duc la decesul pacienţilor, precum şi pentru afirmaţia că a vindecat bolnavi care, în realitate, au ajuns în stare gravă în Spitalul Municipal după tratamentul ei „miraculos”.

Site-ul national.ro a publicat marţi un articol intitulat „Un medic român face minuni. 100% vindecaţi de Covid”, care pe baza afirmaţiilor doctoriţei Flavia Groşan, medic pneumolog din Oradea, susţine că aceasta a vindecat „aproape o mie de pacienţi Covid în diferite stadii”, „fără nicio zi de spitalizare”, tratând infecţia cu coronavirusul ca pe o „pneumonie atipică”, în timp ce „în spitale se fac greşeli uriaşe şi protocolul (n.r. – terapeutic) Covid omoară, de fapt, bolnavii”.

Potrivit preşedintelui Colegiului Medicilor Bihor, dr. Carmen Pantiş, Flavia Groşan, fostă directoare a vechiului Spital TBC la mijlocul anilor 2000, ulterior angajată a Spitalului Municipal din Marghita, „s-a retras din sistemul sanitar public în urmă cu aproximativ patru ani, iar de atunci deţine un cabinet privat în Oradea”. În timp ce articolul de pe national.ro susţine că dr. Groşan ar fi vindecat „100% aproape o mie de pacienţi Covid” (număr nesusţinut în niciun fel), preşedintele Colegiului Medicilor Bihor arată că, în realitate, aceasta a ratat vindecarea a foarte multor pacienţi. „În realitate, există numeroase persoane care, după ce au fost la cabinetul privat al doamnei dr. Groşan, au ajuns în stare gravă la Spitalul Municipal din Oradea. Cum să pretinzi că ai vindecat 100% o mie de oameni şi tu ştii că pacienţii tăi ajung în stare gravă în spital?”, a subliniat dr. Carmen Pantiş.

Image