Explozie urmată de un incendiu într-un bloc din Oradea. Zeci de persoane evacuate

Explozie urmată de un incendiu într-un bloc din Oradea. Zeci de persoane evacuate
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

O explozie urmată de incendiu a avut loc în noaptea de duminică spre luni în subsolul unui bloc din Oradea. Cel mai probabil, explozia a fost provocată de un om fără adăpost.

Un incendiu a izbucnit în subsolul imobilului, iar flăcările au generat explozia unei butelii de camping cu gaz, care se afla în beci.

Potrivit ebihoreanul.ro citând ISU Crișana, incendiul a fost raportat la 112 în jurul orei 01.40. Apelantul a anunțat autoritățile că, pe lângă flăcările izbucnite, a auzit și zgomotul produs de o explozie.

La locul indicat au mers de urgență mai multe echipaje ISU, iar pompierii au verificat fiecare apartament. Toți cei 40 de locatari au fost evacuați preventiv, o parte ieșind singuri din apartamente, înainte de sosirea echipajelor.

Pompierii au stins incendiul înainte să se extindă la apartamente și au ventilat casa scării, cuprinsă de fum.

„În urma evenimentului, provocat, cel mai probabil de fumat, a explodat o butelie de camping aflată în subsolul blocului și au ars deșeuri textile, deșeuri de carton și un televizor”, a anunțat luni ISU Crișana.

În beciul cu pricina obișnuia să stea un om fără adăpost și nu este exclus ca din vina lui să fi pornit și flăcările.

Conform ebihoreanul.ro nicio persoană nu a fost rănită.

 

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!  

Foto ebihoreanul.ro.

Image