Un polițist de la Rutieră a refuzat o mită de 1.000 de euro

Un polițist de la Rutieră a refuzat o mită de 1.000 de euro
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Ofițerii de poliție judiciară ai DGA Bihor, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, au organizat acțiunea care s-a soldat cu surprinderea unui bărbat în vârstă de 45 ani, din Oradea, în timp ce dădea mită suma de 1.000 de euro unui ofițer de poliție din cadrul I.P.J. Bihor – Biroul Rutier al Poliției oraș Salonta, cu scopul ca acesta să nu dispună măsurile legale într-un dosar penal în care era cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

"În fapt, în ziua de 30.05.2020, orădeanul a fost depistat de polițist în timp ce conducea un autoturism pe drumurile publice, iar în urma verificărilor s-a constatat că nu deține permis de conducere. Pentru a scăpa de răspunderea penală, conducătorul auto i-a oferit polițistului o sumă de bani cu titlu de mită. Oferta a fost refuzată de ofițerul de poliție care a sesizat fapta la D.G.A. – S.J.A. Bihor, sesizare înaintată de îndată unității de parchet competente, împreună cu care s-a realizat acțiunea de prindere în flagrant", a anunțat DGA.

Procurorul a dispus cercetarea în continuare a bărbatului prins în flagrant pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită, sub măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.

Foto cu caracter ilustrativ

 

Image