Hidrologii au emis, marți, cod roșu de inundații pentru bazinul hidrografic Şieu. Alerta expiră la ora 15.00, dar ISU Bistrița - Năsăud a transmis deja două avertizării prin sistemul RO-ALERT, privind riscul de viituri majore, amenințare directă si generalizată asupra siguranței persoanelor, pentru bazinul hidrografic Șieu (localitățile Monor, Șieuț, Șieu, Marișelu, Șieu Măgheruș, Șieu Odorhei, Șintereag) și Budacu de Jos.
Pompierii au anunțat că, în jurul orei 12.00, până la momentul respectiv, 25 de persoane au fost evacuate din calea apelor (21 persoane din loc. Budacu de Jos și patru persoane, dintre care doi copii, din cartier Viișoara, municipiul Bistrița).
ISU Bistrița-Năsăud a mai anunțat că, în ultimele ore, la numărul unic de urgență 112 au fost înregistrate peste 100 apeluri prin care s-a solicitat intervenția echipajelor specializate cu motopompe: "Toate apelurile sunt luate în evidență și se intervine pentru sprijinirea populației afectate. Toate echipajele existente cu motopompe sunt în teren și gestionează misiunile încredințate. Prioritate au misiunile de evacuare/salvare a persoanelor si animalelor, degajarea căilor de acces (drumuri naționale, județene și comunale) pentru asigurarea misiunilor de urgență (cazuri medicale). În consecința, toate apelurile si solicitările sunt tratate cu #maximă_responsabilitate de către echipajele de pompieri militari, voluntari, personalul de la SGA BN si comitetele locale pentru situații de urgență. Acestea nu vor fi retrase din teren până la soluționarea tuturor solicitărilor, în funcție de prioritățile menționate mai sus".
Sursa foto: ISU Bistrița-Năsăud