Coronavirus. Bărbat aflat în carantină, găsit decedat

Coronavirus. Bărbat aflat în carantină, găsit decedat
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Un bărbat din Bistrița-Năsăud aflat în carantină sub pază, a decedat miercuri 3 iunie.

Este vorba de un bărbat în vârstă de 51 ani căruia i s-a impus măsura izolării la domiciliu ca urmare a revenirii în țară dintr-o călătorie internațională (Germania) în data de 22 mai. În data de 25 mai, pentru că nu a respectat măsura izolării la domiciliu, bărbatul a fost transportat în carantină sub pază.

Miercuri bărbatul nu a ridicat nici micul dejun, nici prânzul. Jandarmii care asigurau paza locului de carantinare au încercat să ia legătura cu acesta pentru a verifica dacă sunt nereguli. Cum nu au reușit să stabilească un contact, s-a recurs la intrarea forțată în camera acestuia. El a fost găsit în stare de inconștiență. Echipajele medicale care au intervenit la fața locului, după un apel la 112, au constatat decesul bărbatului, potrivit timponline.ro.

Potrivit sursei citate, bărbatul nu a semnalat autorităților în niciun moment probleme de sănătate, simptomatologie specifică Covid-19 sau alte probleme. Ultima dată când s-a luat legătura cu aceasta a fost în seara de 2 iunie.

”În funcție evoluția situației, vom reveni cu mai multe amănunte despre acest caz în momentul în care va fi definitivat raportul asupra decesului persoanei în cauză”, a transmis Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud, potrivit sursei citate.

Sursă foto timponline.ro.

 

Image