O femeie a suferit arsuri pe 90% din suprafața corpului, după ce soțul i-a dat foc. De față erau și cei trei copii ai săi, unul dintre aceștia fiind de asemenea rănit

foc incendiere
Foto cu caracter ilustrativ
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Caz șocant într-o familie din Bistrița-Năsăud. Un bărbat i-a dat foc soției, care a ajuns la spital cu arsuri pe aproape toată suprafața corpului. Scenele de groază au avut loc luni, în casa familiei, de față cu cei trei copii. Unul dintre aceștia, o fetiță de 9 ani, a suferit de asemenea arsuri, pe aproape 20% din suprafața corporală.

 

Femeia are 33 de ani și este din localitatea bistriţeană Nepos. Soţul i-a dat foc luni, în prezenţa celor trei copii. Victima prezintă arsuri pe 90% din suprafaţa corporală şi a fost intubată, potrivit datelor transmise de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Bistriţa, pentru Agerpres. A fost transportată cu un elicopter SMURD la Târgu Mureș, de unde a fost preluată de un avion pentru a fi adusă la București.

Fiica acesteia, de 9 ani, a fost trimisă de asemenea în Capitală, cu arsuri în zona picioarelor

Femeia a fost preluată de un elicopter SMURD de pe stadionul din comuna Feldru pentru a fi transportată la Târgu Mureş, de unde va fi preluată de un avion pentru a ajunge la o unitate medicală din Bucureşti.

Fiica ei în vârstă de 9 ani, care a suferit arsuri în zona picioarelor, va ajunge de asemenea la un spital din Capitală.

Și agresorul a suferit arsuri, la mâna stângă și piciorul stând, acesta fiind tratat la spitalul din Bistrița.

„În urma evenimentului produs luni, în jurul amiezii, în localitatea Nepos, trei persoane au suferit arsuri, mai multe echipaje UPU-SMURD intervenind pentru acordarea primelor îngrijiri medicale. Astfel, o femeie, în vârstă de 33 de ani, a fost intubată şi ventilată mecanic, având arsuri pe aproximativ 90% din suprafaţa corpului. Aceasta a fost preluată de un elicopter SMURD de pe stadionul din Feldru, pentru a fi transportată, în primă fază, la UPU Târgu Mureş, de unde va ajunge, cu un avion SMURD, la o unitate medicală de specialitate din Bucureşti. O a doua victimă, o fetiţă în vârstă de 9 ani, a fost adusă la UPU Bistriţa cu arsuri circulare la nivelul membrelor inferioare, reprezentând 20% din suprafaţa corpului, fiind stabilizată şi pregătită pentru a fi, de asemenea, transportată la o unitate medicală de specialitate din Bucureşti", se arată în informarea de presă a SCJU, citată de Agerpres.

Bărbatul de 42 de ani din localitatea Nepos şi-a incendiat, luni, familia, în urma unui conflict cu soţia, aruncând cu benzină în locuinţă şi dând foc, potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud. În casă se aflau cei trei copii ai familiei,

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud anchetează cele întâmplate în legătură cu infracţiunea de violenţă în familie, raportat la tentativa la infracţiunea de omor calificat. 

 

 

Image