Potrivit DIICOT, B.M.M., în timp ce se afla pe teritoriul Spaniei, i-a predat lui D.L. mai multe pachete vidate și înfoliate, ce conțineau o substanță vegetală de culoare verde-olive, pentru a le transporta pe teritoriul României.
Procurorii DIICOT Bistriţa-Năsăud şi poliţiştii l-au prins în flagrant pe cel care a adus drogurile, un bărbat în vârstă de 45 de ani, când a ajuns din Spania şi mergea către oraşul Năsăud pentru a preda pachetele celui de la care le primise.
În bagajul inculpatului D.L. au fost găsite 11 pachete ce conţineau o cantitate de 17,22 kilograme de canabis.
Cei doi bărbați vor fi prezentaţi, miercuri 05.02.2020, Tribunalului Bistriţa-Năsăud cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
Acțiunea a fost efectuată cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale al Inspectoratului de Poliție Bistrița-Năsăud.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.