Primar trimis în judecată, după ce a refuzat să sufle în etilotest

Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Primarul oraşului Sîngeorz-Băi, Traian Ogâgău, a fost trimis în judecată după ce, în urmă cu doi ani, a fost oprit în trafic în cadrul unei acţiuni de prevenţie rutieră şi a refuzat să se legitimeze şi să sufle în etilotest.

Edilul a fost trimis în judecată pentru “refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice” după mai bine de doi ani de cercetări făcute de Parchetul de pe lângă Judecătoria Năsăud, anunță Mediafax. Instanţa urmează să stabilească primul termen de judecată în acest dosar.

Conform Inspectoratului de Poliţie Bistriţa-Năsăud, primarul oraşului Sîngeorz-Băi, Traian Ogâgău, a fost oprit în trafic în cadrul unei acţiuni de prevenţie rutieră în oraşul Sîngeorz-Băi, în luna noiembrie 2016, primarul a refuzat să se legitimeze şi să sufle în etilotest, pe numele acestuia fiind deschis un dosar penal.

La acea vreme, primarul Traian Ogâgău declara că este victima unui complot deoarece voia să impună reguli noi în oraş.

Traian Ogâgău a câştigat alegerile locale din iunie 2016, fiind la primul mandat de primar.

În 2012, el a fost condamnat la zece luni de închisoare cu suspendare de Curtea de Apel Cluj, pentru "conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană cu o îmbibaţie alcoolică peste limita legală”.

 

 

Image