Un român, cu un premiu Nobel Junior în palmares, va lua parte la o cercetare „semi-secretă” a celor de la Google

Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Cristian Bodnar, cel care a adus în țară un premiu Nobel Junior, una dintre cele mai importante distincții destinate tinerilor cercetători și studenți, va lua parte vara aceasta la un proiect „semi-secret” al celor de la Google din domeniul inteligenței artificiale.

„Trebuia să fie prima mea vară liberă în patru ani, dar n-a fost să fie. Voi fi alături de Google X în timpul verii, facilitatea de cercetare semi-secretă Google din California, pentru a lucra la inteligență artificială”, a postat pe pagina sa de Facebook, Cristian Bodnar.

Google X este o organizație „semi-secretă” fondată în 2010 de către Google, care se concentrează pe cercetare și dezvoltare. Aceasta este în spatele mașinii Google care se conduce singură și a ochelarilor inteligenți.

Cristian Bodnar are 21 de ani și este singurul român care a fost ales Global Winner in Computer Science la Undergraduate Awards, premiu cunoscut drept Junior Nobel Prize.

Pentru lucrarea de licență, cu care a și reușit să obțină premiul Nobel Junior, acesta a reușit să dezvolte un program care creează imagini, de la zero, pe baza unei descrieri primite. Cristian Bodnar a petrecut 9 luni muncind la acest program, pe care i l-a dedicat fratelui său adolescent, scrie bistriteanul.ro.

Image