Cinci persoane au fost rănite, duminică dimineaţă, după ce maşina în care se aflau a intrat într-un cap de pod, la Turda, judeţul Cluj. Una dintre cele cinci victime este rănită grav.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Cluj a anunţat că a intervenit o autospecială pentru descarcerare şi un echipaj SMURD, iar Serviciul de Ambulanţă Judeţean a trimis la faţa locului două autospeciale. "Nu au fost necesare operaţiuni pentru descarcerare, cinci persoane au fost consultate medical şi au fost transportate în stare de conştienţă la spital. Unul dintre ocupanţi a fost în stare mai gravă, el a suferit un traumatism cerebral mai sever", au declarat reprezentaţii ISU Cluj.
Potrivit Poliţiei Cluj, conform primelor cercetări, la volanul maşinii se afla o tânără de 20 de ani din judeţul Neamţ, care ar fi pierdut controlul asupra direcţiei pe fondul neadaptării vitezei la drumul umed: Autoturismul a intrat într-un cap de pod şi apoi s-a răsturnat, relatează România TV. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat peste 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat. Poliţia face cercetări pentru vătămare corporală din culpă şi conducere sub influenţa alcoolului.