O femeie de 36 de ani, din județul Cluj, a cunoscut în Irlanda un cetățean pakistanez de 31 de ani, căsătorindu-se la scurt timp cu acesta în Pakistan. Ulterior, bărbatul a făcut demersuri pentru obținerea unei vize de intrare în România, în scop de reîntregirea familiei.
Povestea o spune Serviciul Pentru Imigrări Cluj.
În mai 2019, cei doi soți s-au prezentat la sediul Serviciului pentru Imigrări Cluj și au depus documentele necesare prelungirii dreptului de ședere temporară pentru cetățeanul pakistanez.
Polițiștii de imigrări au început verificările în cazul celor doi soți: au fost efectuate vizite la domiciliul conjugal declarant și au avut loc discuţii cu persoane din anturajul celor doi.
Din păcate în timpul interviului cei doi soţi au fost inconsecvenţi în declaraţiile lor cu privire la circumstanţele în care s-au cunoscut, timpul petrecut împreună şi a altor informaţii relevante despre aceştia. Polițiștii au ajuns rapid la concluzia că străinul a încheiat căsătoria în scopul obţinerii unui permis de şedere pe teritoriul României. Drept urmare a celor constatate, poliţiştii au refuzat prelungirea dreptului de şedere temporară cetățeanului pakistanez în România și, având în vedere riscul sustragerii de la executarea voluntară a obligaţiei de returnare de pe teritoriul României, s-a dispus returnarea sa sub escortă în ţara de origine.
Sursă: Inspectoratul General pentru Imigrări.
Imagine cu caracter ilustrativ.