Un accident înfiorător a avut loc în această dimineaţă în localitatea Luncani, judeţul Cluj. Doi bărbați au murit pe loc şi o alta persoană a fost rănită grav după ce două maşini s-au ciocnit frontal.
"Un conducător auto de 30 ani din comuna Bogata, jueţul Mureş, a condus un autoturism cu volan pe dreapta, pe raza localității Luncani, județul Cluj, în afara localităţii, la km 19+850 m, directia Ludus-Câmpia Turzii, se pare că nu ar fi apreciat corespunzător pozitia sa pe banda de circulație, a pătruns pe sensul opus intrând în coliziune cu o autoutilitară. Autoutilitara era condusă de un bărbat din localitatea Biharia, judeţul Bihor", informează Poliția Rutieră.
În urma impactului violent, doi bărbaţi, de 37 şi 47 de ani, care se aflau în autoturism, au murit pe loc, iar o altă persoană a fost grav rănită, primind îngrijiri la faţa locului, informează România TV.
Cei doi tineri morți în accident erau de loc din comuna Sânger, Mureş. Circulația a fost blocată pe un singur sens în urma accidentului, mai notează sursa citată.