Șase percheziții domiciliare au fost efectuate, zilele acestea, de polițiștii din Cluj, â la locuințele unor persoane bănuite de înșelăciune, iar doi tineri, de 20 și 28 de ani, au fost reținuți, pentru 24 de ore, fiind cercetați într-un dosar penal de înșelăciune, falsuri privind identitatea și uz de fals.
Descinderile au avut loc în București, Vâlcea și Argeș.
“Din cercetări a reieșit că, în perioada 31 decembrie 2020 - 3 ianuarie 2021, cei în cauză ar fi indus în eroare persoanele vătămate, prezentând diferite anunțuri pe un site. Prin intermediul anunțurilor, ar fi oferit spre închiriere cabane, despre care persoanele bănuite ar fi susținut că se află în zone turistice din județele Cluj, Alba și Hunedoara. Sub pretextul închirierii cabanelor respective, aceștia ar fi încasat diverse sume de bani, cauzând astfel un prejudiciu de aproximativ 23.000 de lei”, a anunțat Poliția Română.
Polițiștii spun că, pentru încheierea contractelor de închiriere a spațiilor de cazare, tânărul de 28 de ani s-ar fi folosit de identități false.
În urma perchezițiilor efectuate, polițiștii au ridicat telefoane mobile, mai multe cartele de telefonie, laptop-uri și 2.000 de lei.
Cercetările continuă în cauză, pentru documentarea întregii activități infracționale.