Incident la Clinica de Psihiatrie a SCJU Cluj | Un pacient a făcut focul într-o noptieră. Personalul medical a stins flăcările

Incident la Clinica de Psihiatrie a SCJU Cluj | Un pacient a făcut focul într-o noptieră. Personalul medical a stins flăcările
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Pompierii au fost chemaţi, în noaptea de joi spre vineri, la Clinica de Psihiatrie a Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj, după ce un pacient a dat foc unor hârtii, într-o noptieră. Trei pacienţi au fost mutaţi din acel salon, iar un cadru medical care acuza dureri la un picior după ce a alunecat a fost transportat la spital pentru îngrijiri.

”În cursul nopţii trecute, am fost anunţaţi prin 112 că se simte miros de fum pe hol la Clinica de Psihiatrie, a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă, de pe strada Victor Babeş din municipiul Cluj-Napoca. Au fost dislocate la faţa locului două autospeciale de stins incendii şi un echipaj SMURD, unde au constatat că a fost vorba despre câteva hârtii aprinse într-o noptieră de unul dintre pacienţi şi care au fost stinse de către personalul medical până la sosirea pompierilor”, a transmis, vineri dimineaţă, ISU Cluj, potrivit News.ro.

Trei pacienţi din acel salon au fost mutaţi în altă încăpere, dar nu s-a impus evacuarea/relocarea altor pacienţi.

În urma incidentului, a fost deteriorată noptiera de unde s-a dat foc.

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!  

 

Image