Polițiștii clujeni au reținut, pentru 24 de ore, o adolescentă de 17 ani, pentru săvârșirea infracţiunii de inducere în eroare a organelor judiciare. Fata fusese dată dispărută, apoi a mințit că a fost drogată și violată.
”La data de 20 februarie a.c., poliţiştii din cadrul Secției 2 Politie Rurală Apahida au reţinut o tînără, în vârstă de 17 de ani, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de inducere în eroare a organelor judiciare, pentru reclamarea unor aspecte false”, informează IPJ Cluj, potrivit stiridecluj.ro.
Conform oamenilor legii, la data de 15 februarie a.c, în jurul orei 12.00, polițiștii din cadrul Secției 2 Politie Rurală Apahida au fost sesizați despre faptul că o tânără în vârstă de 17 ani, din comuna Cojocna, județul Cluj, a plecat în data de 14 februarie a.c., în jurul orei 21.00 de la adresa de domiciliu și nu s-a mai întors.
Polițiștii au căutat-o, dar în cursul aceleiași zile, în jurul orei 15.00, tânăra de 17 ani s-a întors acasă, reprezentanții legali ai fetei anunțând acest fapt.
Conform relatărilor celei în cauză, pe durata plecării de la domiciliu, aceasta s-ar fi aflat în municipiul Câmpia Turzii, alături de un bărbat în vârstă de 38 de ani, din municipiu, care ar fi întreținut raporturi sexuale cu aceasta împotriva voinței sale și ar fi determinat-o să consume substanțe interzise.
În urma celor relatate, polițiștii au demarat cercetările, dar din datele şi probele obținute, a rezultat faptul că fata ar fi mințit în legătură cu cele întâmplate.
Față de tânăra de 17ani s-a luat măsura reținerii pentru 24 ore, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de inducerea în eroare a organelor judiciare, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal.
Imagine cu caracter ilustrativ, sursă pressalert.ro.