Peste 5.770 de copaci tăiaţi ilegal în Munţii Rodnei

Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Controalele efectuate în ultimul an şi jumătate la Ocolul Silvic Cormaia-Anieş din judeţul Bistriţa-Năsăud, unde au fost semnalate tăieri masive de arbori, au scos la iveală 5.773 de cioturi provenite din tăieri ilegale şi un prejudiciu total care depăşeşte 2,7 milioane lei, potrivit unui comunicat publicat pe site-ul Gărzii Forestiere Cluj.

Garda Forestieră Cluj a comunicat pentru prima dată public despre acest control la sfârşitul lunii septembrie, când anunța că verificările nu erau finalizate și că fuseseră identificate 3.350 de cioturi provenite din tăieri ilegale de arbori, cu un volum de aproximativ 3.000 de metri cubi, cu un prejudiciu estimat la peste un milion de lei.

Potrivit comunicatului, au fost găsite 5.638 de cioturi provenite din tăieri ilegale în fondul forestier proprietate publică a oraşului Sângeorz-Băi, cu un volum de peste 4.500 metri cubi, şi 135 - în fondul forestier proprietate privată a persoanelor fizice, cu un volum de circa 35 metri cubi.
Prejudiciul a fost calculat la peste 2,7 milioane lei.

Rezultatul controlului a fost trimis către Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud, urmând să fie sesizat din nou Parchetul de pe lângă Judecătoria Năsăud.

Potrivit comunicatului de presă al Gărzii Forestiere Cluj, o parte din personalul ocolului silvic vizat de anchetă ar fi încercat să îngreuneze şi să încetinească activităţile de control. În data de 18 octombrie, Ministerul Apelor şi Pădurilor a emis avizul prin care a fost revocat din funcţie şeful Ocolului Silvic Cormaia-Anieş şi că se va constitui parte civilă în acest dosar, în vederea recuperării prejudiciului.

Imagine cu caracter ilustrativ, sursă svnews.ro.

Image