Fostul ministru al Sănătății, Sorina Pintea, a fost condamnată la 3 ani și jumătate de închisoare cu executare de judecătorii Tribunalului Cluj, în dosarul în care a fost prinsă în flagrant de către procurorii DNA, în timp ce încasa o mită de 120.000 de lei. Decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.
Potrivit stiripesurse.ro, Sorina Pintea este acuzată de procurori că a primit, când era director al Spitalului de Urgenţă din Baia Mare, 10.000 euro şi 120.000 de lei, ce reprezintă 7% dintr-un contract de achiziţii.
Pe 28 februarie 2020, Sorina Pintea a fost prinsă în flagrant când primea a doua tranşă de bani, 120.000 lei.
Procurorii arătau, la acel moment, că Pintea ar fi spus „super tare” după ce a aflat că a primit banii.
DNA a pus sechestru pe 2 terenuri ale fostului ministru.
Dosarul penal al fostului ministru Sorina Pintea, strămutat de la Maramureş la Cluj
Foto playtech.ro