Un medic în vârstă de 33 de ani a murit după ce a căzut de la etajul al V-lea al unui hotel din Cluj-Napoca, a informat joi AGERPRES citând IPJ Cluj.
'Poliţia a fost sesizată prin apelul unic de urgenţă 112, la data de 20 octombrie, în jurul orei 08.00, cu privire la faptul că o persoană ar fi căzut de la etajul unei locaţii de cazare în regim hotelier, din municipiul Cluj-Napoca. La faţa locului a fost identificat un bărbat de 33 de ani, din judeţul Arad, echipajele medicale prezente la faţa locului constatând faptul că acesta nu mai prezenta semne compatibile cu viaţa. Trupul neînsufleţit al persoanei a fost transportat la Institutul de Medicină Legală Cluj-Napoca în vederea efectuării necropsiei", se arată într-un comunicat de presă al IPJ Cluj.
Dosar penal pentru ucidere din culpă
În cauză a fost deschis un dosar de cercetare penală pentru documentarea infracţiunii de ucidere din culpă, fiind efectuate cercetări pentru stabilirea în fapt şi în drept a tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.
Potrivit surselor monitorulcj.ro, bărbatul era medic genetician și lucra la Spitalul Județean Cluj.
Colegii medicului au fost șocați când au aflat de această tragedie. Responsabilul de comunicare al spitalului a spus că tânărul, despre care se presupune că s-a sinucis, era un medic competent și se număra printre puținii geneticieni ai instituției.
Foto: monitorulcj.ro.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!