Un accident rutier cumplit s-a produs, miercuri seară, pe raza comunei Mica, între localitățile Nireș și Mănăstirea, județul Cluj. O șoferiță a fost grav rănită după ce un cal lăsat nesupravegheat a izbit din plin mașina pe care femeia o conducea.
Potrivit realitatea.net, conducătoarea unui autoturism în vârstă de 19 ani, care se deplasa din direcția Nireș spre Mănăstirea, pe un sector de drum neiluminat, a intrat în coliziune cu un cal aflat pe drumul public. Aceasta s-a oprit în șanțul aferent părții stângi a direcției de deplasare.
,,Ulterior descarcerării, conducătoarea a fost transportată la spital în vederea acordării îngrijirilor și investigațiilor de specialitate. În cauză au fost demarate cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, în cadrul unui dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă", a transmis IPJ Cluj.
Sursă foto realitatea.net.