12 turiști, inclusiv un copil de 3 ani și un bebeluș de o lună, au ajuns la spital după ce locomotiva Mocăniței a deraiat

Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Locomotiva trenului "Mocăniţa", care transporta turiştii pe defileul Văii Vaserului din Munţii Maramureşului, a deraiat, sâmbătă, mai multe persoane fiind rănite, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Maramureş, Oana Alexa Gonczi.

12 turiști au ajuns la spital, în urma evenimentului.

"Cei 12 turişti, care se aflau în vagonul din spatele locomotivei deraiate, au suferit răni uşoare, escoriaţii sau atac de panică. Aceștia au fost preluaţi de echipajele SMURD şi Ambulanţa Maramureş, fiind transportaţi la centrul de primiri urgenţe al spitalului orăşenesc din Vişeu de Sus. Starea de sănătate a pacienţilor este stabilă, aceştia beneficiază de îngrijiri medicale", a spus Oana Alexa Gonczi, citată de Agerpres.

Ziarmm.ro scrie că în garnitura cu 11 vagoane se aflau 340 de persoane.

11 persoane au fost transportate la spital (CPU) și una a ajuns cu mijloace proprii. Printre acestea se numără o fetiță de patru săptămâni și un băiețel de 3 ani și jumătate.

Sursa foto: ziarmm.ro

 

Image