Patru tineri, reţinuţi de poliţişti în urma altercaţiei de la Ieud, când un alt tânăr, de 23 de ani, a murit

Patru tineri
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Patru tineri au fost reţinuţi de poliţişti în urma altercaţiei care a avut loc în comuna Ieud, când un tânăr de 23 de ani a decedat, a informat, luni, purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureş, Florina Meteş.

"În baza probatoriului administrat privind actele de violenţă exercitate în noaptea de 4 spre 5 ianuarie a.c., în localitatea Ieud, în urma cărora o persoană a decedat şi alte trei au suferit leziuni corporale, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş a dispus reţinerea pentru 24 de ore a patru tineri. Doi dintre aceştia sunt cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de omor şi tentativă de omor calificat şi alţi doi sunt cercetaţi sub aspectul comiterii infracţiunilor de complicitate la omor şi complicitate la tentativă de omor calificat", a spus Florina Meteş potrivit Agerpres.

Potrivit cursei citate, cei patru tineri, cu vârste cuprinse între 19 şi 24 de ani, au fost introduşi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă. În cursul zilei de luni aceștia vor fi prezentaţi judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Maramureş cu propunere de arestare preventivă. Cercetările continuă în vederea documentării întregii activităţi infracţionale.

Duminică, IPJ a anunţat că trei tineri au fost depistaţi şi se află în custodia poliţiştilor şi în continuare se efectuează verificări pentru depistarea a încă unei persoane.

Un tânăr de 23 de ani a murit și alți trei, cu vârste de 20 și 22 de ani, sunt răniți după ce au fost înjunghiați în timpul unui scandal în fața mănăstirii din localitatea Ieud, judeţul Maramureş, potrivit HotNews.ro citândl VasileDale.ro.

Incidentul a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, când mai mulți tineri s-au luat la bătaie în fața mănăstirii din localitate, potrivit sursei citate.

Apelul la 112 a fost dat în jurul orei 1.00, la fața locului polițiștii găsind patru tineri răniți. Unul dintre ei a decedat în urma rănilor, ceilalți fiind transportați la spitalul din Sighet.

 

 

 Foto ilustrativ, HotNews.ro

Image