Inspectorul școlar general din Maramureș, Mihai Cosmin Pop, le-a cerut directorilor de școli să opereze în REVISAL suspendarea contractelor de muncă în cazul dascălilor care sunt în grevă. Acesta susține că solicitarea a fost făcută în urma discuțiilor cu reprezentanții Ministerului Educației și că nu este singurul județ în care este luată măsura. Sindicaliștii atrag atenția că orice încercare de subminare a grevei, de intimidare, reprezintă infracțiune și se pedepsește.
„Stimați colegi, directori! Vă rugăm să operați în programul REVISAL suspendarea contractele de muncă pentru colegii care au ales să intre în grevă generală, conform prevederilor legale, cu termen de finalizare 24.05.2023. Dacă secretarul unității de învățământ este în grevă, veți solicita datele de conectare și veți opera personal în REVISAL”, a cerut Mihai Cosmin Pop, inspector școlar general, printr-un mesaj scris citat de defapt.ro.
„Noi nu am suspendat nici un contract. La inspectorat nu avem nici un coleg care face grevă. Nu știu ce se întâmplă. Să se facă în REVISAL ce trebuie făcut în REVISAL. În școli sunt peste 70% dintre colegi care fac grevă. Eu le-am cerut colegilor directori să suspende contractele.
Da, mă refer la unități. Poate e greșit. Da! Bun! Conform prevederilor legale, dacă directorul nu vrea să suspende, nu suspendă. Fiecare are autonomie. Ce e greșit în asta? Poate eu nu am dreptate, atunci ei au dreptate”, a declarat Mihai Cosmin Pop.
"Nu mi-a cerut nimeni să cer suspendarea contractelor. Nu e un exces de zel. Cei mai mulți din țară au operat în REVISAL. Nu-i nici un fel de presiune. Asta-i viața! Nu puteam să spun <Nu respectați legea!>. E o decizie pe care am luat-o. În țară se suspendă contractele. Am avut o întâlnire cu colegii și am spus să respecte legea”, a adăugat acesta, pentru defapt.ro.
Ulterior, a declarat că decizia privind suspendarea contractelor de muncă s-a luat în urma discuțiilor pe care le-a avut la nivelul Ministerul Educației. „Am discutat în ședințe, toate lumea respectă legea. Doamna ministru nu a fost prezentă la discuții”, a precizat inspectorul, potrivit sursei citate.
„Înainte de a trimite adrese în teritoriu care să creeze panică, să creeze discuții, să creeze o iritare generală, domnii din minister ar fi trebuit să gândească cu foarte multă atenție formularea acelor adrese. Inspectorii școlari să nu mai fie atât de zeloși pentru că le atragem atenția că orice încercare de subminare a grevei, de intimidare, reprezintă infracțiune și se pedepsește. Operarea REVISAL de către alte persoane va atrage răspunderea civilă și răspunderea penală. Din punctul nostru de vedere, nu este legală cererea privind operarea în REVISAL. Legislația românească a fost armonizată cu legislația din Uniunea Europeană, unde nu se sancționează participarea la grevă”, a declarat, pentru defapt.ro, sindicalistul Adrian Voica, membru în biroul operativ al Federației Sindicatelor Libere din Învățământ și responsabil cu Departamentul de Relații Internaționale.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!
Foto cu caracter ilustrativ (FSLI România)