O fetiță a murit după ce a fost spălată pe cap cu o soluție toxică destinată animalelor

O fetiță a murit
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

O nouă tragedie provocată de o greșeală elementară a adulților: o fetiță de 3 ani, din județul Sălaj, a murit la scurt timp după ce a fost spălată pe cap cu o soluție toxică destinată strict deparazitării animalelor.

 Și sora ei mai mare a ajuns la spital, însă medicii au reușit să o stabilizeze. Potrivit stirileprotv.ro, mama fetițelor de 3, respectiv 8 ani a folosit soluția de uz veterinar în loc de șampon, fără să se gândească la faptul că este extrem de toxică pentu oameni.

Mezina a fost prima care a început să se simtă rău, de la stări de vomă până la leșin. Într-un final familia a sunat la 112. Imediat, simptomele au început să se manifeste și în cazul surorii mai mari.

Fetița cea mică nu a mai putut fi salvată. Medicii spun că a fost intubată șii ventilată mecanic însă într-un final organismul firav a cedat. Sora ei se află acum în stare stabilă si va mai rămâne internată, intr-un spital din Cluj.

În tot acest timp au început mai multe anchete. A fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă iar cei de la Protecția Copilului fac și ei verificări.

Această tragedie vine la doar câteva zile după ce două tinere însărcinate din Maramureș au ajuns în comă la spital, după ce s-au spălat cu aceeași substanță toxică. Medicii încearacă acum să le salveze viața si gravidelor, si bebelușilor.

 

Foto ilustrativ, Playtech.ro.

Image