Un tânăr de 29 de ani, din Zalău, a fost reținut de polițiști după ce a postat pe Facebook două mesaje în care incita la acte de violență și îndemna lumea să iasă în stradă și să creeze haos.
Mesajele au fost publicate pe 4 și pe 19 aprilie, anunță antena3.ro.
Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Zalău s-au sesizat din oficiu şi au deschis dosar penal privind infracţiunea de instigare publică în formă continuată. Tânărul a fost reţinut luni, iar astăzi va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău, în vederea luării unei măsuri preventive.