Trei echipaje de poliţie au fost mobilizate la o adresă din Satu Mare în urma unui la 112 în care proprietarul unui apartament anunţa că a surprins un intrus în locuinţă. Până la urmă, s-ar părea că presupusul hoţ intrase în casă cu acceptul soţiei.
Apelul la 112 a fost transmis luni, în jurul orei 10.00, informează publicaţia Informaţia Zilei. Proprietarul unui apartament din municipiul Satu Mare a surprins în locuinţă un bărbat şi astfel a crezut că este un hoţ. Conform unor surse, proprietarul a chemat Poliţia pentru a-l surprinde în acţiune pe “hoţ”. Dar în cele din urmă s-a dovedit a fi amantul soţiei proprietarului.
Cei doi bărbaţi s-ar fi bătut apoi, după care, împreună cu soţia, au fost duşi la sediul Poliţiei Satu Mare.