Doi adolescenți din Carei, în vârstă de 16 ani, respectiv 17 ani, sunt cercetaţi pentru că ar fi ucis în bătaie un bărbat din localitate, în casa acestuia. Potrivit anchetatorilor, cei doi adolescenţi erau drogați când au comis oribila crimă. După ce l-au bătut crunt pe bărbat, cei doi elevi au mers la liceu, ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat. Au realizat că l-au ucis abia când poliția i-a săltat din bănci, chiar în timpul orei.
Victima a fost găsită fără viaţă în dimineaţa zilei de 25 septembrie într-un imobil situat în municipiul Carei. Bărbatul prezenta urme de violență la nivelul corpului. Mai mult, uşa locuinţei era spartă și pete de sânge erau răspândite prin imobil.
În urma verificărilor, poliţiştii au stabilit că bărbatul a murit după ce i-au fost aplicate mai multe lovituri cu pumnul în zona toracică, precum și cu un obiect dur pe toată suprafaţa corpului. Cei doi adolescenţi nu s-au oprit aici. Potrivit opiniedecarei.com, cei doi elevi le-au trimis cunoscuților prin intermediul Facebook, imagini cu oribila faptă. Potrivit sursei citate, colegii elevilor au declarat că tinerii s-ar fi aflat sub influenţa drogurilor în momentul în care au decis să-l agreseze pe bărbatul de 40 de ani.