Un copil în vârstă de 3 ani a fost lovit de o mașină, pe strada Cărămidari din municipiul Brăila. Un apel la 112 a alertat Poliția sâmbătă, 26 august, în jurul orei 19:50.
Potrivit obiectivbr.ro echipajul ajuns la fața locului a stabilit că o femeie în vârstă de 38 de ani, din Brăila, în timp ce conducea un autoturism ar fi surprins și accidentat un copil, în vârstă de 3 ani, din Brăila.
În urma evenimentului, la fața locului a intervenit un echipaj SMURD, pentru a-i acorda îngrijiri medicale minorului. Din nefericire a fost declarat decesul. Trupul neînsuflețit al micuțului a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Brăila în vederea efectuării necropsiei.
La testarea cu aparatul etilotest rezultatul a fost negativ. La testarea cu aparatul drugtest rezultatul a fost pozitiv.
”Femeia a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero. Aceasta a fost testată și cu aparatul drugtest, rezultatul indicând consumul unei substanțe psihoactive, motiv pentru care i-au fost recoltate mostre biologice la spital. În cauză, a fost întocmit dosar penal și sunt continuate cercetările pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive”, a informat Poliția conform sursei citate.
IJP Prahova: Peste 600 de testări în județ, în ultimele trei zile, cu etilotest sau drugtest
Foto ilustrativ, gorjeanul.ro