Proiectul de amenajare a unui parc industrial la periferia municipiului Brăila intră în linie dreaptă, după ce primarul Marian Dragomir a anunţat semnarea autorizaţiei de construire. Potrivit Eli Industrial Park, unul dintre cei mai mari dezvoltatori de parcuri logistice din România, investiţia totală depăşeşte 25 de milioane de euro.
„Brăila are toate avantajele de care o afacere are nevoie: poziţionare în nod rutiero-naval, forţă de muncă, deschiderea dată de podul peste Dunăre şi, nu în ultimul rând, autorităţi locale care fac toate eforturile pentru atragerea investitorilor în zonă”, a declarat Andrei Jerca, reprezentantul Element Industrial. Societatea comercială a concesionat, în toamna anului trecut, în urma unei licitaţii publice, terenul de 11 hectare în Perimetrul 2 al Zonei Libere Brăila, informează site-ul debraila.ro.
Parcul logistic ELI Park Brăila va fi construit la standarde de clasa A, iar viitorii chiriaşi vor beneficia de specificaţii tehnice precum: înălţime liberă de depozitare de 10,5 m, o uşă de încărcare/descărcare la fiecare 800 mp de hală, spaţii generoase de manevră pentru camioane (35 m truck court) şi locuri numeroase de parcare, promit dezvoltatorii, care mai anunţă că pentru fazele ulterioare sunt vizate şi construcții personalizate.