La data de 3 martie a.c., la ora 07:40, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Însurăței au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul ca pe DJ 211D a avut loc un accident rutier.
Din primele cercetări a reieșit că un tânăr de 23 de ani, din comuna Roșiori, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 211D, dinspre satul Roșiori, la întrarea în localitatea Florica ar fi părăsit partea carosabilă și a lovit pomii situați pe marginea acostamentului.
Potrivit infobraila.ro, în urma evenimentului a rezultat decesul unei tinere de 16 ani, din comuna Roșiori, pasageră în autovehicul.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând faptul că avea o îmbibație alcoolică de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital pentru recoltarea de mostre biologice.
În cauză sunt continuate cercetările în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.
Conform obiectivbr.ro, tânărul de 23 de ani a fost reținut de polițiști pe bază de ordonanță pentru 24 de ore și introdus în CRAP Brăila. La data de 4 martie a.c., va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Făurei cu propunere legală.