Buzău International Arts Festival (BIAF) a debutat săptămâna trecută, prin evenimente care au dat startul unei luni de manifestări organizate în cadrul Festivalului Internaţional de Film Buzău - BUZZ IFF şi Festivalului Internaţional de Teatru Independent COMIC 7 B.
BIAF are loc în perioada 25 august - 25 septembrie, în municipiu dar și în alte locații din județ, iar organizatorii au anunțat că invitatul special va fi actorul italian Franco Nero, care se va afla la Buzău în perioada 31 august - 2 septembrie. Acesta va participa, pe 1 septembrie, la vizionarea filmului Django (r. Sergio Corbucci, 1966), iar apoi la o sesiune de întrebări și răspunsuri, al eveniment de asemenea dedicat publicului.
"Este un concept unic în această regiune a României şi ne-am dorit să promovăm festivalul în toată ţara şi în afara ei. Vrem ca acest festival să fie un mod de a atrage oamenii către Buzău, de a contribui la creşterea numărului de turişti, atât în oraş, cât şi în judeţ. Turismul cultural este un mod de dezvoltare a economiei şi de a creşte vizibilitatea unui oraş, iar Buzăul şi buzoienii merită din plin un astfel de eveniment", au transmis organizatorii BIAF, într-un comunicat remis Agerpres.
Buzău International Arts Festival este organizat de Asociaţia CulturAll şi Asociaţia Bulevardul Culturii, în parteneriat cu Primăria Municipiului Buzău, Centrul Cultural Alexandru Marghiloman şi Consiliul Judeţean Buzău, beneficiind de finanțare de la Ministerul Culturii.
Sursa foto: cinemagia.ro