Unul dintre proiectele de mobilitate urbană derulate la Buzău se apropie de momentul implementării. Este vorba despre punerea în circulație a celor câteva sute de biciclete și triciclete “inteligente”. Odată cu livrarea acestora, buzoienii vor avea la dispoziție și 48 de stații de închiriere.
Cele 475 de biciclete și triciclete electrice, comandate astfel pentru a putea fi utilizate și de persoanele mai în vârstă sau cu dizabilități, vor ajunge la Buzău începând cu luna octombrie, comanda fiind în prezent în lucru, la producător. Acestea au fost achiziționate printr-un proiect derulate din fonduri europene, în valoare de aproximativ 2,5 milioane de euro.
Biciclete inteligente şi staţii de încărcare, în Buzău
Cele 48 de stații vor fi amenajate la Crâng, Autogară Nord, Autogară Sud, Gară CFR, Parc Marghiloman, Bd. Unirii, Aleea Trandafirilor, Cuza Vodă, Spital CFR, N. Titulescu, T. Vladimirescu, Piața Dacia, Aurora Mall, Aurel Vlaicu, Ice Magic, LPS, Șoseaua Brăilei, Obor, Lic. Marghiloman, Stadion Gloria, Șc. nr. 11, Parc Tineretului, Colegiu Hasdeu, Colegiul Eminescu, Lic. Filipescu, str. Transilvaniei 1+2+3, Aleea Industriilor, Bd. 1 Decembrie (bloc ANL). Acestea vor putea fi însă relocate, la nevoie.
În aceeași perioadă, autoritățile locale plănuiesc să inaugureze și pistele de biciclete de pe Bd. Industriilor și Bd. Unirii.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!