Primarul Buzăului, Constantin Toma, a anunțat finalizarea și inaugurarea a trei obiective majore în prima parte a acestui an, dar și atragerea de fonduri europene pentru proiecte de amploare planificate în municipiu.
Primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, a anunțat, în primele zile ale anului, că urmează inaugurarea stadionului de atletism și a altor obiective din municipiu. Inclusiv administrația locală se va muta, în câteva luni, în casă nouă.
"În prima parte a anului sunt programate inaugurarea stadionului de atletism, cu utilități la standarde naționale și internaționale, noul sediu al Primăriei și redeschiderea pasajului rutier de pe Bulevardul Unirii, după 20 de ani", a spus edilul într-o conferință de presă susținută săptămâna trecută.
Administrația locală își propune ca, prin proiectele depuse, să atragă în acest an în jur de 20 de milioane de euro din fonduri europene. Cu asemenea finanțare vor începe, în 2020, lucrările de modernizare pe Bd. Unirii, Aleea Industriilor și str. Transilvaniei, care presupun o investiție de aproape 90 de milioane de lei, din care 2% va fi contribuție de la bugetul local.
Tot în acest an ar putea să înceapă amenajarea Iazului Morilor. Administrația locală se bazează pe fonduri europene pentru amenajarea unui canal de apă încadrat de spații verzi, pe o distanță de 250 de metri, a unor locuri de parcare, dar și a unui muzeu și a unei de relaxare, cu o cafenea. Iazul va fi conectat, printr-un sistem hidrotehnic, la canalul de irigație, potrivit datelor din studiul de fezabilitate.
"În anul 2020, probabil în prima jumătate a anului, vom avea primul proiect de punere în valoare a canalului natural Iazul Morilor. Este un prim pas, desfășurat pe strada Frăsinet, între vechiul Kaufland și biserica Sfântul Ștefan, și va arăta o bucată din acest proiect care sper să fie mândria oricărui buzoian. Un al doilea proiect cu finalizare în primăvara lui 2020 în reprezintă stadionul de atletism, va fi unul din primele trei din România. Tot în 2020 vom începe și refacerea în întregime a centrului orașului, în Piața Dacia, pentru că suntem unul dintre puținele orașe care nu avem un centru demn de o capitală de județ. În paralel, avem cel puțin 20 de proiecte în derulare, inclusiv finalizarea transformării Bazarului într-o primărie modernă", spune primarul Constantin Toma într-un bilanț făcut la finalul anului trecut.
Edilul a reamintit că și 2019 a fost un an cu multe obiective bifate, la Buzău, amintind la acest capitol realizarea Băncii de gene a României, pentru legumicultură, floricultură, plante medicinale și aromatice și digitalizarea tuturor școlilor din municipiu, ceea ce a reprezentat o premieră națională.
Sursa foto: Primăria Buzău