Caravana mobilă Screening TB, organizată în cadrul programului coordonat de Institutul de Pneumoftiziologie Marius Nasta din București, ajunge, în perioada iulie – august, în 16 comune din Buzău, ale căror locuitori vor beneficia de investigații gratuite.
Traseul caravanei mobile a fost ales în funcție de localitățile din mediul rural în care au fost înregistrate, în ultimii ani, cazuri de tuberculoză și va trece prin Glodeanu Siliștea, Smeeni, Merei, Berca, Scorțoasa, Pârscov, Brăiești, Vintilă Vodă, Grebănu, Râmnicelu, Puiești, Balta Albă, Ziduri, Cochirleanca, Vadu Pașii, Săgeata. Campania la nivelul județului începe luni, pe 4 iulie, și se va încheia la jumătatea lunii august, interval în care va asigura accesul facil, aproape de casă, la consultațiile medicale puse la dispoziție în cabinetul mobil. Acesta constă într-o camionetă dotată cu aparatură de radiologie și diagnostic molecular rapid - cea mai avansată metodă de identificare a infecției cu bacilul tuberculozei - precum și un program de inteligență artificială care ajută la depistarea tuberculozei și a altor 14 patologii pulmonare. Serviciile medicale ale caravanei sunt asigurate de personal medical specializat.
“Tuberculoza este o boală gravă, contagioasă, cu transmitere aeriană, iar experiența medicală arată că în spatele fiecărui caz de tuberculoză activă depistat se mai află încă 10 cazuri nediagnosticate. Rolul caravanei este acela de a ajuta populația aflată la risc să aibă acces la serviciile medicale necesare astfel încât depistarea și tratamentul tuberculozei să poată începe cât mai devreme. Tuberculoza se vindecă, dar e nevoie ca să fie diagnosticată la timp și pacientul să beneficieze de tratament complet. Implicarea medicilor de familie, a asistenților medicali comunitari, sprijinul autorităților locale și județene sunt esențiale pentru că numai împreună putem combate răspândirea tuberculozei”, a explicat medicul Beatrice Mahler, managerul Institutului de Pneumoftiziologie “Marius Nasta” din București.
Pacienții diagnosticați cu tuberculoză în cadrul acestui proiect vor beneficia de serviciile de consiliere și sprijin asigurate de partenerii de la Federația UNOPA. În paralel, Asociația pentru Sprijinirea Pacienților cu Tuberculoză Multidrog Rezistentă - ASPTMR va asigura servicii de suport telefonic pentru persoanele diagnosticate cu tuberculoză ce au situații sociale dificile, astfel încât aceștia să poată urma tratamentul până la vindecare.
Conform datelor statistice incidența tuberculozei în județul Buzău este de 35,2 cazuri la suta de mii de locuitori. România este țara din Uniunea Europeană cu cel mai mare număr de bolnavi de tuberculoză depistați și aflați în tratament.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!