ISU Buzău are un nou comandant. Col. Stelian Cimpoeșu are peste 30 de ani de experiență în sistemul militar.
"Marți, în cadrul festivității de predare-primire a comenzii inspectoratului, domnul general-locotenent IAMANDI Dan-Paul l-a prezentat pe domnul colonel CIMPOEȘU Stelian pe care l-a împuternicit în funcția de Inspector Șef, preluând conducerea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Neron Lupașcu" al județului Buzău.
Domnul Colonel CIMPOEȘU Stelian are o experiență de peste 30 de ani în sistemul militar iar de peste 22 de ani activează în domeniul managementului situațiilor de urgență, pe parcursul carierei dând dovadă de stoicism, dăruire și calități ideale pentru îndeplinirea cu succes a misiunilor încredințate instituțiilor unde a activat", au anunțat reprezentanții Inspectoratului joi dimineață.
Tot acum două zile, Col. Nicolae Tudoroiu, inspector șef la Buzău în perioada 1 aprilie 2021 - 16 mai 2022, a fost numit comandantul ISU Prahova.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!
Sursa foto: Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Neron Lupașcu" Buzău